Transparența în practica SEO

De catre
Publicat in
22 decembrie 2021
6 min
Transparența în practica SEO

Ai colaborat vreodată cu un specialist SEO pentru a-ți optimiza website-ul ca să câștige vizibilitate pe paginile de rezultate ale motoarelor de căutare? Dacă da, atunci prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este dacă agenția sau specialistul cu care ai colaborat îți trimitea sau nu regulat rapoarte cu privire la munca pe care o desfășura sau nu?

Transparența în domeniul SEO este unul din cele mai importante aspecte din acest domeniu și fără transparență poate că nici nu ar trebui să dai te avânți prea mult să colaborezi cu cineva în vederea optimizării website-ului tău.

Ce trebuie să faci pentru a avea parte de o colaborare fructuoasă în domeniul SEO?

Primul lucru pe care trebuie să îl faci când colaborezi cu cineva pentru optimizarea website-ului tău, este să te asiguri de la început că persoana cu care vrei să colaborezi îți explică de la început scopul cu care îndeplinește fiecare din sarcinile pe care le prestează pentru tine.

Există o serie de steaguri roșii care ar trebui să ridice semne de întrebare atunci când un expert SEO îți vorbește despre munca sa și lucrurile pe care le poate face pentru tine.

În orice moment al conversației, dacă cineva îți promite că îți va aduce website-ul pe primul loc în Google, atunci fugi, fugi, fugi! Așa cum spune și Jake Bohall în articolul său despre ce trebuie să faci ca să nu fi tras pe sfoară de așa-zișii specialiști SEO, când cineva îți promite marea cu sarea, în loc să te bucuri ar trebui să începi imediat să-ți cauți pe altcineva cu care să colaborezi.

Alte steaguri roșii care ar trebui să te pună în alertă sunt serviciile prea ieftine ca să fie adevărate sau listele cu foști clienți care acum, cel puțin după spusele specialistului, nu mai au treabă cu Google.

SEO-ul nu este nici pe departe fizică atomică, dar nici floare la ureche și măcar pentru timpul consumat pe care îl presupune, costă pe măsură. De asemenea, oricât de bine ai optimiza un website, niciodată nu poți spune: gata, am terminat! deoarece algoritmul Google este actualizat în permanență, uneori chiar și de mai multe ori pe zi și primul articol de azi din SERP poate ajunge pe locul 20 chiar ziua următoare.

Ca să își convingă potențialii clienți să apeleze la ei, o mulțime de pseudo specialiști SEO promit servicii de mii de euro la prețul de doar câteva sute de euro, ca de exemplu, îți spun că în schimbul acestor bani îl vor face să apară în nu știu câte locuri, sau îți vor oferi nșpe mii de articole pe blog, care să te ridice din anonimat. Dar scrisul costă și un publisher bun de asemenea. Iar dacă la costul acestor servicii mai adăugăm și comisionul specialistului, atunci cu siguranță este imposibil să faci ceva de calitate cu doar câteva sute de euro, oriunde în această lume.

Relațiile de încredere se construiesc pe baza rapoartelor

Încrederea este baza oricărei relații de succes. Iar în ceea ce privește practica SEO, încrederea unui client nu poate fi câștigată pe deplin decât prin transparență, lucru care implică ideea de raportare.

Rapoartele oferă clienților agențiilor SEO o mulțime de date cu privire la website-urile acestora legate de trafic, de cuvintele cheie și de multe alte aspecte importante în lupta pentru câștigarea vizibilității.

În calitate de client, nu ar trebui să privești aceste rapoarte ca pe un lux, ci ca pe un lucru firesc, ce merită să-l primești în schimbul banilor tăi. De aceea, autoeducă-te în domeniul SEO și învață să ceri ceea ce ți se cuvine de drept!

SEO-ul de calitate nu este ieftin. Dar, pe termen lung, un lucru scump, bine făcut, îți oferă mai multe beneficii decât mai multe lucruri ieftine care în final ajung să te coste mai mult.

La Oblyo Digital Agency, prin platforma Publyo™, oferim transparență desăvârșită clienților noștri. Raportarea este unul din punctele noastre forte și ne folosim de ea, exact așa cum recomandă cei mai mari specialiști din domeniu, pentru a construi relații bazate pe încredere cu clienții noștri. Publyo™ este exact ceea ce îți trebuie dacă ai nevoie de transparență, siguranță și profesionalism, pentru o campanie SEO de succes.

O singură platformă - Soluția completă pentru strategia ta de conținut

Împreună cu partenerii noștri, îți punem la dispoziție toate resursele. Soluția completă pentru strategia ta de conținut online.

Articole recente